Ai mașină pe BENZINĂ sau pe MOTORINĂ? Planul controversat al autorităților din trei țări europene

Publicat: 17/03/2015, 14:59

Autoritățile din țări precum Franța, Marea Britanie sau Norvegia se gândesc să reducă numărul de mașini pe motorină. Principalul motiv ar fi legat de faptul că acestea ar polua mai mult decât cele pe benzină, chiar dacă nu toți analiștii sunt de acord cu această ipoteză, scrie ȘtirileTVR.ro.

La sfârșitul anului trecut, prim-ministrul francez, Manuel Vallas, a declarat că promovarea mașinilor diesel de autorități a fost o greșeală și că „trebuie eliminate, treptat, din circulație”. În prezent, aproximativ 80% dintre francezi conduc o mașină diesel, iar aceștia urmează să suporte o acciză suplimentară pe motorină.

Motoarele pe motorină emit în atmosferă mai puține grame de dioxid de carbon, gazul asociat cu încălzirea globală, însă problema este că eliberează o cantitate mai mare de alte substanțe toxice printre care și dioxidul de azot. Acesta ar fi responsabil pentru diverse boli respiratorii.

Uniunea Europeană a decis să impună o limită de 40 micrograme pe metru cub de aer a dioxidului de azot. Cu toate acestea, în peste 300 de locuri din UE este depășită această limită. Potrivit Agenției Europene de Mediu, depășiri s-au înregistrat în marile capitale, precum Londra, Paris, Madrid sau Roma. La nivelul Uniunii Europene s-a decis chiar să existe și sancțiuni pentru statele care nu iau măsuri de reducere a acestui nivel de noxe.

În România, din cele 6 milioane de autovehicule, aproape 2,5 milioane sunt pe motorină și 3,4 milioane sunt pe benzină. În Uniunea Europeană, mai bine de jumătate dintre mașinile vândute în 2013 au fost cele cu motoare pe motorină.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...